10 Reguli marca Gigi Becali

joi, 26 august 2010
Zece reguli marca Gigi Becali, directive ce trebuie respectate pentru ca Steaua să triumfe:

1. Implementarea contractului de 45 de minute, cu posibilitate de prelungire pana la 90. In felul asta, Gigi va putea sa dea afara la pauza orice zdreanta care nu face minuni intr-o repriza.

2. Jucatorii Stelei sa poarte tricouri din material fosforescent, acelasi cu cel din care se fac vestele reflectorizante purtate de politisti noaptea. Pentru ca Gigi sa poata indica din loja, folosind un laser, care este favoritul lui din teren la un moment dat. Cine nu-i paseaza, zboara de la echipa.

3. Extinderea perioadei de transferuri la intregul sezon, inclusiv in timpul meciurilor. Pentru ca Gigi si verii sa poata vinde/cumpara in orice moment orice jucator. De exemplu daca vreun adversar joaca bine contra Stelei, il transfera nea Gigi in timpul meciului iar la prima intrerupere schimba tricoul si incepe sa joace pentru Steaua.

4. Steaua si Steaua 2 sa joace in acelasi timp meciurile, pe terenuri alaturate. Cine-l supara pe Gigi e trimis direct la Steaua 2 ca pedeapsa.

5. Introducerea regulii “joc ca pe DVD”. Ce inseamna asta? Sa zicem ca Steaua transfera, cu mult tam-tam si lauda, vreun bananier de la o echipa obscura din America de Sud (va rog, nu va ganditi la vreun personaj anume). Sa presupunem in continuare, ca asa cum s-a mai intamplat uneori, respectivul nu joaca meci de meci asa cum parea pe DVD-urile vizionate de expertii nostri in materie de transferuri, Mache si Argaseala. Aici intervine regula “joc ca pe DVD”. Daca individul rateaza de exemplu din 6 metri singur cu portarul, Gigi face semn arbitrului sa opreasca meciul si sa se uite la loja. Daca Mache si/sau Argaseala reusesc sa gaseasca pe DVD-uri vreo faza asemanatoare in care bananierul a marcat, o afiseaza pe tabela de marcaj, iar arbitrul va acorda gol pentru Steaua. Iar Gigi se va putea umfla in blana de mandrie ca a cheltuit banii numai pe jucatori care merita.

6. Gigi va fi trecut in organigrama clubului pe posturile de Mare Sef, Mare Intelept, Mare Pisicolog, Mare Tactician, antrenor, magician si Mesia. Asta ca sa nu mai aiba nimeni vreo indoiala ale cui sunt meritele la victorie. La esecuri, imediat dupa ultimul fluier, jucatorii impreuna cu zdrentele, betivii, drogatii si golanii din tribuna se vor duce la centrul terenului si se vor autoflagela. Pana cand nea Gigi se va milostivi de ei si le va face semn sa se opreasca. Sunt scutiti de aceasta obligatie membrii PNG si cei care pe timpul Marii Persecutii (zilele de arest ale Razboinicului) au purtat tricouri cu “Free Gigi”. Argasela va poate furniza lista completa.

7. Se va schimba regulamentul de functionare al Ligii lui Mitica. In loc sa fie declarata campioana echipa de pe locul 1, se vor declara campioane toate echipele aflate pe acelasi loc sau mai sus in clasament decat Steaua. In asa fel incat oricare ar fi locul ocupat, Gigi sa poata declara ca Steaua si-a atins obiectivul.

8. La pauza, jucatorii stelisti nu se vor duce la vestiare. Se vor incolona, vor urca la tribuna oficiala si vor astepta smeriti sa intre in loja Marelui Urs pentru incurajari, admonestari, porcaieli, laude, dupa caz. Pauza se va prelungi oricat are nevoie nea Gigi. Rezervele se vor incalzi pe teren, insa cu urechile ciulite si cat mai aproape de loja cu putinta, in caz ca Gigi vrea sa le strige vreo indicatie tactica.

9. Pe tricourile de joc nu se vor mai scrie numarul si numele jucatorilor. Se va scrie doar "Gigi Becali, Maaareee Paaatrooon" si calificativul jucatorului conform nomenclatorului becalian : "razboinic", "om de baza", "hahalera", "e si el acolo", "Banel" (e calificativ, nu un nume propriu), "zdreanta de hahalera", etc, etc. Pentru restul calificativelor vezi arhivele fituicilor "sportive" din ultimii 5-6 ani.

10. In contractele jucatorilor nu se va mai specifica salariul. Acesta va fi conform cu nomenclatorul becalian mentionat la regula numarul 9. In consecinta, avansarea sau degradarea jucatorului va atrage automat si modificarea salariului. Acesta va fi recalculat in permanenta in functie de ultimele grohaieli la tembeliziune ale Razboinicului Luminii din Zabrauti.

0 comentarii: